Potrivit Codului tehnic al rețelei de transport de energie, aprobat prin ordin al ANRE, Dispecerul Energetic Național din cadrul Transelectrica poate acorda ajutor de avarie sistemelor energetice cu care funcționează interconectat și cu care are încheiate convenții în acest sens, în cazul unor deficite de putere sau al unor incidente grave în cadrul acestora.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a afirmat, vineri seară, că misiunea principală în această săptămână o reprezintă energia. ”Penele de curent continuă în cele mai multe regiuni și în Kiev. În total, peste 6 milioane de abonați”, a explicat el, îndemând la un consum de electricitate - acolo unde alimentarea este restabilită - cu moderație. El a adăugat că nu în toate orașele autoritățile au amenajat Punctele de Neînvins așa cum ar trebui, spunând că la Liev sunt multe plângeri. ”Aștept muncă de calitate de la Primărie”, a arătat Zelenski.